MARCU 4

1. Isus a început iarăși să învețe pe norod lângă mare. Fiindcă se adunase foarte mult norod la El, S-a suit și a șezut într-o corabie, pe mare; iar tot norodul stătea pe țărm lângă mare.
2. Apoi a început să-i învețe multe lucruri în pilde; și, în învățătura pe care le-o dădea, le spunea:
3. „Ascultați! Iată, semănătorul a ieșit să semene.
4. Pe când semăna, o parte din sămânță a căzut lângă drum: au venit păsările și au mâncat-o.
5. O altă parte a căzut pe un loc stâncos, unde n-avea mult pământ: a răsărit îndată, pentru că n-a dat de un pământ adânc,
6. dar, când a răsărit soarele, s-a pălit și, pentru că n-avea rădăcină, s-a uscat.
7. O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, au înecat-o și n-a dat rod.
8. O altă parte a căzut în pământ bun: a dat rod, care se înălța și creștea; și au adus una treizeci, alta șaizeci și alta o sută.”
9. Apoi a zis: „Cine are urechi de auzit să audă.”
10. Când a fost singur, cei ce erau în jurul Lui, împreună cu cei doisprezece, L-au întrebat despre pilde.
11. „Vouă”, le-a zis El, „v-a fost dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei ce sunt afară din numărul vostru, toate lucrurile sunt înfățișate în pilde,
12. pentru ca, măcar că privesc, să privească și să nu vadă și, măcar că aud, să audă și să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu și să li se ierte păcatele.”
13. El le-a mai zis: „Nu înțelegeți pilda aceasta? Cum veți înțelege atunci toate celelalte pilde?
14. Semănătorul seamănă Cuvântul.
15. Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei.
16. Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie,
17. dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme și, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.
18. Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul,
19. dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul și-l fac astfel neroditor.
20. Alții, apoi, sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.”
Lumina
21. El le-a mai zis: „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic?
22. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic tăinuit care nu va ieși la lumină.
23. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.”
24. El le-a mai zis: „Luați seama la ce auziți. Cu ce măsură veți măsura, vi se va măsura și vi se va da și mai mult.
25. Căci, celui ce are, i se va da; dar, de la cel ce n-are, se va lua și ce are.”
Pilda cu sămânța
26. El a mai zis: „Cu Împărăția lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om sămânța în pământ;
27. fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua, sămânța încolțește și crește fără să știe el cum.
28. Pământul rodește singur: întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic
29. și, când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerișul.”
Pilda grăuntelui de muștar
30. El a mai zis: „Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu, sau prin ce pildă o vom înfățișa?
31. Se aseamănă cu un grăunte de muștar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate semințele de pe pământ,
32. dar, după ce a fost semănat, crește și se face mai mare decât toate zarzavaturile și face ramuri mari, așa că păsările cerului își pot face cuiburi la umbra lui.”
33. Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-L priceapă.
34. Nu le vorbea deloc fără pildă, dar, când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile.
Potolirea furtunii
35. În aceeași zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă.”
36. După ce au dat drumul norodului, ucenicii L-au luat în corabia în care Se afla și așa cum era. Împreună cu El mai erau și alte corăbii.
37. S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia.
38. Și El dormea la cârmă, pe căpătâi. Ucenicii L-au deșteptat și I-au zis: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?”
39. El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare.
40. Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?”
41. I-a apucat o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?”