Ieremia 5

1. Cutreierați ulițele Ierusalimului, uitați-vă, întrebați și căutați în piețe, dacă se găsește un om, dacă este vreunul care să înfăptuiască ce este drept, care să se țină de adevăr, și voi ierta Ierusalimul.
2. Chiar când zic: ‘Viu este Domnul!’ ei jură strâmb.”
3. Doamne, nu văd ochii Tăi adevărul? Tu-i lovești, și ei nu simt nimic; îi nimicești, și nu vor să ia învățătură; iau o înfățișare mai tare decât stânca, nu vor să se întoarcă la Tine.
4. Eu ziceam: „Numai cei mici sunt așa; ei lucrează fără minte, pentru că nu cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!
5. Mă voi duce deci la cei mari și le voi vorbi, căci ei cunosc calea Domnului, Legea Dumnezeului lor!” Dar toți au sfărâmat jugul și au rupt legăturile.
6. De aceea îi omoară leul din pădure și-i nimicește lupul din pustie. Stă la pândă pardosul înaintea cetăților lor; toți cei ce vor ieși din ele vor fi sfâșiați, căci fărădelegile lor sunt multe, abaterile lor s-au înmulțit!
7. „Cum să te iert?”, zice Domnul. „Copiii tăi M-au părăsit și jură pe dumnezei care n-au ființă. Și, după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie și aleargă cu grămada în casa curvei!
8. Ca niște cai bine hrăniți, care aleargă încoace și încolo, fiecare nechează după nevasta aproapelui său.
9. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri”, zice Domnul, „să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?
10. Suiți-vă pe zidurile ei și dărâmați, dar nu nimiciți de tot! Luați-i butucii aceștia, căci nu sunt ai Domnului!
11. Căci casa lui Israel și casa lui Iuda Mi-au fost necredincioase”, zice Domnul.
12. Ei tăgăduiesc pe Domnul și zic: „Nu este El! Și nu va veni nenorocirea peste noi; nu vom vedea nici sabia, nici foametea.
13. Prorocii sunt vânt, și nu Dumnezeu vorbește în ei. Așa să li se facă și lor!”
14. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeul oștirilor: „Pentru că ați zis lucrul acesta, iată, Cuvântul Meu îl fac foc în gura ta și poporul acesta, lemne, ca să-i ardă focul acesta.
15. Iată, aduc de departe un neam împotriva voastră, casă a lui Israel”, zice Domnul, „un neam tare, un neam străvechi, un neam a cărui limbă n-o cunoști și ale cărui vorbe nu le pricepi.
16. Tolba lui cu săgeți este ca un mormânt deschis; toți sunt niște viteji.
17. El îți va mânca secerișul și pâinea, îți va mânca fiii și fiicele, îți va mânca oile și boii, îți va mânca via și smochinul și îți va trece prin sabie cetățile întărite, în care te încrezi.
18. Dar, și în zilele acelea”, zice Domnul, „nu vă voi nimici de tot.
19. Dacă veți întreba atunci: ‘Pentru ce ne-a făcut toate acestea Domnul Dumnezeul nostru?’, așa le vei răspunde: ‘După cum voi M-ați părăsit și ați slujit unor dumnezei străini în țara voastră, tot așa acum veți sluji unor străini într-o țară care nu este a voastră!’
20. Spuneți lucrul acesta casei lui Iacov, vestiți-l în Iuda și ziceți:
21. ‘Ascultați lucrul acesta, popor fără minte și fără inimă, care are ochi, și nu vede, urechi, și n-aude!
22. Nu voiți să vă temeți de Mine’, zice Domnul, ‘nu voiți să tremurați înaintea Mea? Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veșnic, pe care nu trebuie să-l treacă. Și chiar dacă valurile ei se înfurie, totuși sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec.
23. Poporul acesta însă are o inimă dârză și răzvrătită; se răscoală și pleacă
24. și nu zic în inima lor: «Să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie și târzie, și ne păstrează săptămânile hotărâte pentru seceriș.»
25. Din pricina nelegiuirilor voastre n-au loc aceste orânduiri, păcatele voastre vă lipsesc de aceste bunătăți.
26. Căci în poporul Meu sunt oameni răi; ei pândesc ca păsărarul care întinde lațuri, întind curse și prind oameni.
27. Cum se umple o colivie de păsări, așa se umplu casele lor prin vicleșug; așa ajung ei puternici și bogați.
28. Se îngrașă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiți.
29. Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri’, zice Domnul, ‘să nu-Mi răzbun Eu pe un asemenea popor?’
30. Grozave lucruri, urâcioase lucruri se fac în țară.
31. Prorocii prorocesc neadevăruri, preoții stăpânesc cu ajutorul lor, și poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veți face la urmă?